Top filme 2017


A venit anotimpul pentru listele cu ce a fost mai bun anul acesta, un an bunicel în materie de producţii cinematografice. Ca şi-n alţii ani am văzut majoritatea filmelor bune spre sfârşitul anului, stim bine că acum se lansează filmele cu sanse la premiile americane. Oricum cu siguranţă nu am reuşit să văd tot ce s-a lansat în acest an, am văzut că în perioada asta se lansează câteva filme bune peste hotare: The Post, All the Money in the World, The Shape of Water s.a.m.d.

Deci să purcedem într-o ordine aleatorie, după cum îmi aduc aminte:

Deschidem topul cu un film puternic, povestea unor super-eroi într-un stil atipic, aici fiind vorba de Logan. Un soi de Deadpool serios, doar că îl avem pe Wolverine în prim plan, mai bătrân ca niciodată.

Detroit e un film vizionat recent care relatează într-un stil foarte personal miscările sociale din 1967 în oraşul Detroit. Kathryn Bigelow e regizoarea care reuseste să aducă în prim plan violenţele din acele timpuri unde este agravată tematica abuzului din partea poliţiei.

Din ce am vizionat anul acesta, Wind River este cea mai bună dramă cu accente de thriller până în acest moment. Dealtfel un film mai puţin vehiculat prin lumea cunoscută a cinematografiei de anul acesta. Ar fi trebuit pentru că avem perechea Marvel: Jeremy Renner (Hawkeye) şi Elizabeth Olsen (Scarlet Witch).

The Big Sick este iniţial o comedie cu poante bune, un stand-up de la un capăt la altul, pe scenă, între prieteni, în familie – peste tot găsesti o glumă bună. Romantismul începe să se simtă treptat şi ajungi să îi simpatizezi pe cei doi îndrăgostiţi. Drama se înfiripă încât să dea emoţie întregului sentiment. Rezultatul este unul dintre cele mai bune filme văzute anul acesta.

Stronger are o poveste care este una dintre cele mai emoţionante expuse anul acesta prin intermediul unui film. Un exemplu foarte bun în ceea ce priveste impactul unui astfel de atac terorist, asupra unei persoane şi familiei acestuia. Asisti la o desfigurare fizică cât şi psihică asupra unui personaj care se luptă pentru a trăi mai departe.

Blade Runner 2049 este o călătorie înapoi în timp pentru a readuce la suprafaţă spiritul unui film cult. Regizorul Denis Villeneuve pune un pariu riscant şi-l câştigă într-o oarecare măsură. Când eşti pe val si ai o serie de producţii apreciate, eşti mult mai motivat şi încrezător în proiectele tale.

Cinematografia care a abordat continentul african întotdeauna m-a fascinat, o lume aruncată în umbra prafului care îi străbate teritoriul secătuit de puteri. Filmul malian-francez Wulu, a venit pentru prima dată în România direct în competiţia de la BIFF (Festivalul International de Film Bucuresti), unde l-am vizionat.

O lista completa gasiti pe site-ul la-unison.ro

Advertisements

One thought on “Top filme 2017

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s