Aterizat de câteva ore la Madrid pentru Zilele Filmului Românesc, aflu că nu sunt singurul corespondent al evenimentelor din capitala spaniolă. Urmau să vină și cei de la Digi 24 pentru a înregistra din evenimentele ce urmau în jurul filmului românesc. Eram bucuros pentru faptul că urma să vizionez o emisiune având ca subiect un festival la care eram prezent. Erau acolo pentru o perioadă de câteva zile și au reușit să ia câteva interviuri invitaților speciali: regizorul Marian Crișan, compozitorul Cristian Lolea și directorului facultății ECAM din Madrid.
La o distanță de câteva zile am găsit emisiunea online și am rămas oarecum surprins că toată informația despre festival a fost doar un scurt intro în cadrul episodului emisiunii. Tematica principală în 6 noiembrie a fost despre alegerile americane iar criticul de film Cristian Tudor Popescu a discutat în stilul său specific.
Marian Crișan s-a auzit în 2 vorbe scurte, câteva cadre din filmul Orizont, după care unchiul Trump și mătușa Hillary au devenit mult mai importanți pe frontul luptei între menopauză și andropauză. Vizionare plăcută! Curând revin cu interviurile post-festival!
Articol publicat pe CeFilmeVad.ro