Frați pe vecie (2013) – proiecție KineDok la Oradea


Frați pe vecie (2013, r. Frode Fimland) este un documentar poetic și plin de candoare despre un frate și o soră, Magnar și Oddny. Amândoi au 70 de ani. Trăiesc la ferma familiei din Kleiva, în Naustdal, la câteva mile de Førde în ținutul Sogn & Fjordane. Frații administrează ferma în același fel în care a fost administrată de generații întregi înaintea lor. Își doresc, mai presus de orice, să continue această tradiție atâta timp cât le va permite sănătatea.
Cu toate că – pentru ei – timpul pare să fi stat pe loc, el se scurge. O mare parte din film descrie viața lor petrecută într-un mediu natural, în hambar și în interiorul casei. Punctul culminant al existenței lor este perioada în care își duc, anual, animalele în munți pentru pășunatul estival. Această călătorie include atât vacanțele, cât și muncile de vară. Poate însă această rutină să dureze o veșnicie? Vârsta avansată și starea de sănătate deteriorată sunt motivele pentru care se întreabă dacă va avea loc pășunatul estival în munți anul acesta. Dacă da, va fi vara aceasta ultima de acest fel?

Titlu (original): Søsken til evig tid
Durată: 75`

Eveniment care-l găsiți pe facebook creat de către Maia pe Film și găzduit de Moszkva Kávézó.

KineDok by One World Romania este un program de distribuție de filme documentare creative în spații neconvenționale. Programul a fost inițiat în 2015 de Institutul de Film Documentar din Cehia împreună cu parteneri din alte patru țări central și est-europene : Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România am reușit ca în 2015 să organizăm 219 proiecții în 25 de locații din 18 orașe. În 2016,alte două țări s-au alăturat proiectului: Polonia și Norvegia.

În cadrul celei de-a doua ediții, 15 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spaţii din fiecare ţară participantă. Partenerii programului – organizații din 7 țări europene, printre care și One World Romania – cred că în ţările noastre sunt oameni care au povești și ele trebuie spuse. Iar filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas.

O parte importantă din misiunea KineDok este de a ajunge mai aproape de oameni și de a folosi spiritul local al puburilor, galeriilor și al altor locuri populare. Aceste locaţii oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență frumoasă.
KineDok este un proiect coordonat în România de One World Romania
www.oneworld.ro
www.kinedok.net

one world romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s