Inchiriaza echipamente audio-video de la Grenke


„Meseria” de blogger cinefil constă în afară de vizionat filme şi scris recenzii, sau anumite vizite la evenimente cinefile (festivaluri) şi în faptul de a fi îndemnat să treci la acţiune. Inevitabil am întâlnit oameni a căror pasiune este crearea unui film (fie el scurt metraj ori lungmetraj), chiar am doi prieteni care îşi dedică din timpul liber pentru a filma. Astfel am avut ocazia să particip la realizarea unui scurt metraj, a cărui buget redus a implicat 3 persoane: eu ca şi cameraman, un prieten ca regizor, actor şi scenarist plus încă o persoană pe parte de editare. Un trio ce a fost completat de o parte tehnică minimă pentru filmarea unui astfel de proiect.

Am învăţat multe lucruri despre realizarea unui film, desigur o foarte mică parte din ceea ce înseamnă acest proces, dar mi-a deschis ochii în ceea ce priveste anumite aspecte tehnice, pe care le descoperi doar venind în contact direct cu acest univers.

Totuşi ne gândeam ca pe viitor dacă unul dintre scenarii sau scurtmetraje devin finanţate, de unde vom face rost de un echipament de filmare profesionist?

Astfel zilele acestea am dat peste oferta companiei Grenke, care printre altele au o serie de opţiuni: echipamente audio video: camere video, camere foto profesionale, mixere audio, echipamente pentru televiziuni. Achiziţionarea se poate face printr-o finanţare externă, în leasing, rate sau închiriere. Desigur cei de la Grenke au o întreagă gamă de echipamente: de la echipamente IT, medicale şi stomatologice până la cele industriale.

logo grenke

Beneficiile soluției de finanțare GRENKE:

 BUGETARE CORECTA Avans 0%; Facturile de chirie sunt total deductibile; Chiria in Euro este constanta pe durata contractului a.i. se pot planifica costurile pe o perioadă indelungata
RAPIDITATE Raspuns pentru cererile trimise spre analiza in maxim 24 de ore;
SIMPLITATE Actele necesare pentru luarea unei decizii sunt minimale si se trimit scanate pe e-mail;

grenke oferta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s