Cred că ați aflat cu toții de nominalizărilor la Cannes unde 5 producţii de origine românească îşi fac prezenţa, iar cei de la Festivalul Filmului European dau pe marele ecran producţia Moartea domnului Lăzărescu (2005) în data de 9 mai. Un film regizat de Cristi Puiu care la vremea lui a făcut furori la festivaluri, vârful fiind reprezentat de câştigarea Un Certain Regard la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2005. Mai mult de atât, această producţie este considerată ca fiind o piesă de bază a fenomenului „noul cinema românesc – noul val românesc”. Cristi Puiu este considerat iniţiatorul acestui nou „val”, prin intermediul filmului său de debut: Marfa şi banii din anul 2001.
Expunerea directă a regizorului din măruntaiele realităţii sociale românești a stârnit o curiozitate pentru lumea bună a filmului. Pe noi situaţia descrisă nu reușește să ne surprindă, deoarece știm multe astfel de cazuri, dar pentru alţii (din exterior) poate fi o poveste inedită. De aici cred că vine marea discrepanţă între filmul românesc şi spectatorul român, care alege să nu susţină activ producţia autohtonă prin mersul la cinema; desigur se pot dezbate şi alte cauze ale acestui fenomen, posibil cu altă ocazie.
Ultimul proiect a lui Cristi Puiu este Sierra Nevada, care a fost selectat în competiţia oficială de la Cannes-ul de anul acesta. Acest film continuă seria de filme a regizorului, menite să descrie „poveştile suburbane bucureştene” şi este inspirat din poemul lui Aurel Rău, Agatârșii.
„Noi nu sîntem nici la nord
nici la sud.
Nici la est,
nici la vest.
Noi nu sîntem nici la centru.
Şi ştim să cântăm anotimpurile.
Să-ndoim fier în dinţi.”
Vedem că noul film se înscrie în tematică, plus că are o legătură subtilă la nivelul căutării continue pe care o are personajul în Moartea domnului Lăzărescu.
Recenzie scrisa in cadrul lunii filmului european.
Movie Zone 