Aferim! la Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European va face un tur de forta in Romania pentru a face cunoscuta cinematografia europeana. Organizatorii acestui festival au facut o selectie atenta impreuna cu ambasadele europene si institutele culturale de la Bucuresti. Rezultatul a fost un cumul de peste 50 de filme care reflecta diversitatea culturala a Europei si unitatea artistica cinematografica.

Orasele vor fi urmatoarele:

7-14 mai: Bucuresti (Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, Cinema PRO)
15-17 mai: Craiova (Teatrul Colibri, Centrul Istoric)
22-24 mai: Tirgu-Mures (Cinema ARTA) si Iasi (Casa de Cultura Mihai Ursachi)
29-31 mai: Hunedoara (Casa de cultura, Castelul Corvinilor)

Filmul european se bucura de-o varietate incredibila, fiecare natiune de pe batranul continent se indentifica printr-o directie cinematografica frumos stilizata. Urmarind Festivalul Filmului European, vei avea ocazia sa fii impresionat de diversitatea filmelor ce vor rula in cadrul festivalului. Intr-un articol anterior va recomandam excelentul film britanic Locke (2014) care dupa parerea mea a reusit sa treaca neobservat dar care prin Tom Hardy reuseste sa dea o noua dimensiune filmului cu un singur personaj si o singura locatie. Avem si un premiat la Oscar (castigator al sectiunii film strain), filmul polonez “Ida” (2014) ce ne zugraveste in alb-negru o directie cinematografica superba. Rusescul “Leviathan” (2014) este aclamat international, dar blamat in “patria mama” pentru expunerea unei mici bucati din realitatea sociala ruseasca.

Am numit trei filme din trei medii diferite care au reusit sa atraga atentia in intregul circuit cinematografic; festivalul ne mai pastreaza si alte filme care trebuiesc descoperite: Risse im Beton (2014) este unul dintre filmele necunoscute mie care m-au facut curios deoarece n-am prea avut ocazia sa vizionez din cinematografia austriaca. Un altul ar fi pelicula daneza Nord-Vest (2013), nordicii au stiut intotdeauna cum sa construiasca un film cu infractori.

Nu in ultimul rand, ma opresc in dreptul unui film autohton drag mie pentru a-l evidentia in aceasta diversitate. Este vorba despre Aferim! de Radu Jude, acel film romanesc castigator al marelui “Urs de Argint” pentru regie la Berlinale.

Daca n-ai vazut Aferim!, da o fuga la Festivalul Filmului European; ca sa va conving va las cateva cuvinte de lauda printr-o recenzie personala, mai jos:

Atunci cand vizionezi un film dintr-o istorie mai indepartata, oricat de fictiva sau de realista ar fi abordarea, ecourile din acel trecut rasuna clar in timpul vizionarii si dupa. Aferim! e acel film de epoca care m-a facut sa ma gandesc la trecutul poporului roman, mai exact m-a facut sa reflectez asupra indentitatii mele in acel trecut. Misiunea zapciului e o calatorie initiatica pentru fiul sau asa cum filmul aduce spectatorului o cunoastere mai indeaproape a lingvisticii limbi romane arhaice, a societatii din acele timpuri si a faimoaselor povestiri scrise de scriitorii nostri. Intrebarile sufletului tanar pentru a descoperi din lumea noua pe care o exploreaza pentru prima data, se indentifica cu unele intrebari personale, calatoria fiind initiatica si pentru noi, pentru spectatori. Fireste m-am intrebat: cine ar fi fost stramosul meu in acel trecut? Poate un zapciu, poate un taran pierdut prin bordeile acelor campii, poate un mestesugar, poate un papusar la marile targuri…cine stie?

La o discutie alaturi de sotia mea dupa vizionare filmului, i-am impartasit una din preocuparile mele fata de acel trecut indepartat. Discutia s-a prelungit la o poveste pe care ea a auzit-o de la bunica sa de prin tinuturile clujene, a carei bunica era o tiganca ce avea grija de-ale casei unei grofoaice:

Intr-o zi grofoaica grabita se duce la latrina. Dupa ce a terminat treaba, a observat ca din greseala s-a murdarit pe deget. Iesind afara ea ordona unui rob tigan care taia lemne sa-i scurteze degetul, decisa sa nu-l mai foloseasca niciodata. –Taie-l jos! Robul o izbi peste deget, dar cu partea boanta a toporului. Grofoaia urla de durere si isi vara degetul in gura.

Aceasta poveste m-a surprins prin asemanarea cu ceea ce expune regizorul Radu Jude; robii din acele timpuri sigur aveau barfele si glumele lor in jurul familiei nobile dupa cum ne expune cineastul, caracteristica sociala ilustrata de aceasta poveste transmisa pe cale orala de la stra-strabunica sotiei mele. Situatiile expuse cu ocazia acestui film sunt diverse, iar implicatiile in prezentul de astazi sunt multiple, injuraturile ca la usa cortului sunt completate rapid cu zicale vechi de prin popor, dupa care acompaniate cu momente de liniste de prin pustiul superb al naturii autohtone.

Tiganul prins cu zapca care isi impartaseste aventurile din afara Valahiei, la Paris, la Viena, ar putea fi o referinta metaforica asupra revolutiei la 1848, robul poate fii considerat un mesager al acelor locuri. Moralitatea acelor timpuri schioapata ca si zapciul, tinerelul fiu prin atitudinea fata de rob pare a reprezenta o urma de speranta in gandirea inchisa din feudalismul taziu romanesc. Doua referinte care gasesc doi indivizi din doua directii diferite: robul aflat sub povara vremurilor ca sclav si tanarul fiu al zapciului care ii compatimea soarta, doua stari care se intersecteaza, vechiul mers al lucrurilor se intalneste cu o directie noua a societati asupritoare care cunoaste apogeul refularii la 1848. Filmul ne aduce de la feudalismul tarziu la modernitate printr-o atitudine specifica unei astfel de epocii tranzitorii, tot asa starea sufleteasca a personajelor face o tranzitie temporala de la romanul uitat de vremuri la romanul contemporan cu obiceiuri mostenite din aceea bucata de trecut.

Iar la intrebarea zapciului: Care or fi aceia care o sa ne pomeneasca peste 200 de ani?, pot raspunde ca i-am pomenit, dar mai mult pe robul legat de pe cal, deoarece impartim o bucata de istorie.