Extremely Loud And Incredibly Close


“Only humans can cry tears. Did you know that?”

Extremely Loud And Incredibly Close e filmul ce imi atragea atentia prin alimbicatul titlu si nominalizarile la Oscar plus castigarea unuia de catre Max von Sydow intr-un rol secundar de-o compozitie profesionista unde experienta is spune cuvantul.

Tratarea unui subiect sensibil in cadru istoric poate sa amelioreze efectele mai ales daca societatea difera iar parerile sunt impartite. Dar sensibilizarea publicului tot are loc printr-o poveste istorisita cu emotie si perfect directionata inspre o drama creata in context istoric unde experientele personale primesc din tragismul situatiei.  Cum prin interpretarile tinerilor actori se descopera mici talente actoricesti in niste copii, asa pot zice ca Thomas Horn are o prestatie de apreciat. Trecand mai departe la rolurile partiale ale Sandrei Bullock si Tom Hanks, celebritatea lor nu trece mai departe de 2 nume pe un afis iar locul lor ar putea lejer sa fie luat de alti actori. Filmul se lasa cu niste mistere la nivel de personaje unde desfasurarea actiunii ne arunca intr-o poveste ce nu ne lasa sa exploram din psihicul  acestor personaje. Pentru o aventura alaturi de copilaria mai ciudata a unui copil merita sa vizionati din curiozitatiile specifice acestei varste, un film ce ne prezinta o lume vazuta prin ochii unui copil.

“I started with a simple problem… a key with no lock… and I designed a system I thought fit the problem. I broke everything down in the smallest parts… and tried to think of each person as a number… in a gigantic equation.”

Advertisements

5 thoughts on “Extremely Loud And Incredibly Close

  1. doamne, cat a putut sa-mi placa filmul asta! am plans siroaie la el… l-am notat cu 9.5 si-l recomand oricui cauta o drama mai profunda. este adevarat ca poate notarea este exagerata, dar condusa de impulsul de moment, nu am avut incotro decat sa-i apreciez povestea si sa-i ofer o cotatie mare. intr-adevar Hanks si Bullock nu au timp sa apara pentru a spune ceva, dar il avem pe pustanul ala care nu ne lasa sa ne plictisim. eu sunt mai emotiva de fel, dar pana la urma nu are cum sa nu te sensibilizeze suferinta acelui copil si vointa de a cauta. momentul din final cu telefonul este…. pfuuuu, al naibii de trist

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s